tihnire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TIHNÍRE,tihniri, s. f. (Înv.) Tihnă. [Var.: ticníre s. f.] – V. tihni.
tihnire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) tihníre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. tihnírii
tihnire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TIHNÍRE s. f. (înv. și reg.) Tihnă. [Var.: ticníre s. f.] — V. tihni.