stanic - explicat in DEX

stanic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STÁNIC, -Ă, stanici, -ce, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (tetravalent). ◊ Acid stanic = acid oxigenat al staniului. ♦ Privitor la staniu. – Din fr. stannique.

stanic (Dicționar de neologisme, 1986)
STÁNIC, -Ă adj. (Chim.) Care conține staniu tetravalent. [< fr. stannique].

stanic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
STÁNIC, -Ă adj. (despre compuși ai staniului) care conține staniu tetravalent. (< fr. stannique)

stanic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stánic adj. m., pl. stánici; f. stánică, pl. stánice

stanic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*stánic, -ă adj. (d. staniŭ; fr. stannique). Chim. De staniŭ: acid stanic.

stanic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STÁNIC, -Ă, stanici, -ce, adj. (Despre compuși ai staniului) Care conține staniu (tetravalent). ◊ Acid stanic = acid oxigenat al staniului. ♦ Privitor la staniu. — Din fr. stannique.