scrutin - explicat in DEX

scrutin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCRUTÍN, scrutine, s. n. Mod de alegere a deputaților, a senatorilor etc. ♦ Totalitatea operațiunilor pe care le implică exercitarea dreptului de vot. – Din fr. scrutin.

scrutin (Dicționar de neologisme, 1986)
SCRUTÍN s.n. Votare, alegere făcută cu bile sau cu buletine care se introduc într-o urnă; constatarea rezultatului unei astfel de alegeri. ◊ A despuia scrutinul = a deschide urna și a număra voturile. ♦ Totalitatea voturilor exprimate, depuse în urnă. [< fr. scrutin, cf. lat. scrutinium].

scrutin (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SCRUTÍN s. n. 1. mod de alegere pentru organele de stat prin buletine care se introduc într-o urnă. ◊ ansamblul operațiilor. 2. mod de adoptare, prin vot, a hotărârilor la conferințele internaționale sau la sesiunile organizațiilor internaționale. (< fr. scrutin)

scrutin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scrutín s. n., pl. scrutíne

scrutin (Dicționaru limbii românești, 1939)
* scrutín n., pl. e și urĭ (fr. scrutin din lat. scrutinium, scormolire). Vot emis pin bile sau bilete puse în urnă și numărate pe urmă. Totalitatea voturilor din urnă: a închide, a deschide scrutinu. A despoĭa scrutinu (fr. dépouiller le scrutin), a desface plicurile care cuprind votu.

scrutin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scrutin n. 1. votare sau alegere prin mijlocul bilelor depuse într´o urnă: scrutin secret; 2. totalul voturilor emise: a despuia scrutinul.

scrutin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCRUTÍN, scrutine, s. n. Mod de alegere a deputaților, a senatorilor etc., potrivit căruia se votează fie câte o singură persoană, fie mai multe deodată dintre candidații menționați în buletinul de vot. ♦ Mod de organizare a alegerilor. — Din fr. scrutin.