păpădie - explicat in DEX

păpădie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PĂPĂDÍE, păpădii, s. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate (care se mănâncă uneori ca salată) și cu flori galbene grupate în capitule (Taraxacum officinale). – Din bg. popadija.

păpădie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
păpădíe (păpădíi), s. f. – Floarea-găinii (Taraxacum officinale). – Var. înv. papadie. Megl. păpudie. Ngr. παπαδιά „nevastă de preot ortodox” (Roesler 601; Meyer, Türk. St., I, 33), cf. tc. papadia „mușețel”, bg., sb. papadija (Conev 45).

păpădie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
păpădie, păpădii s. f. (intl.) anchetator fără experiență

păpădie (Dicționaru limbii românești, 1939)
păpădíe f. (turc. papadia, și -tya mușățel [!], d. ngr. popadĭá, preuteasă, fem. d. papâs, gen. papádos, popă [pappas, papă]; bg. popadiĭka, măselariță. V. popaz și papă 1. Cp. cu străgălie și zărzălie). O plantă erbacee din familia compuselor ale căreĭ frunze se mănîncă ca salată (taráxacum officinále saŭ leóntodon taráxacum). – Se numește și papalúngă (Brașov), pilúg (Trans.) și părăsita găinilor. V. potcapu călugăruluĭ.

păpădie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PĂPĂDÍE (‹ ngr., bg.) s. f. Plantă aerbacee perenă, din familia asteraceelor, înaltă de 5-70 cm, cu frunze lungi, crestate, dispuse în rozetă bazală și flori galbene (care se deschid dimineața și se închid seara), grupate în capitule și fructul o achenă cu papus (Taraxacum officinale). Răspândită în Europa și Asia; în România este prezentă pe tot teritoriul, în locuri însorite sau semiumbrite, de la câmpie până în zona subalpină (în pășuni, fânețe, locuri necultivate, în culturi, pe marginea drumurilor). Primăvara frunzele de consumă proaspete sub formă de salate sau în diverse mâncăruri. Rădăcina și părțile aeriene au utilizări în medicina umană și veterinară, având acțiune depurativă, diuretică, antiscorbutică, tonifiantă, astringentă etc.

păpădie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
păpădíe s. f., art. păpădía, g.-d. art. păpădíei; pl. păpădíi, art. păpădíile

păpădie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
păpădie f. plantă amară ce crește primăvara și ale cării frunze se mănâncă ca salată (Taraxacum). [Gr. mod.: lit. preoteasă].

păpădie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PĂPĂDÍE, păpădii, s. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate (care se mănâncă uneori ca salată) și cu flori galbene grupate în capitule (Taraxacum officinale). — Din bg. popadija.