prolog (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROLÓG1, prologi, s. m. Actor care, la romani, recita prologul
2 unei piese de teatru. – Din
lat. prologus, fr. prologue.prolog (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROLÓG2, prologuri, s. n. 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor.
2. Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale, care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea;
p. ext. introducere, prefață. – Din
fr. prologue.prolog (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)prológ, proloáge, s.n. (înv.) carte care cuprinde viețile sfinților; prologar; biografia unui sfânt.
prolog (Dicționar de neologisme, 1986)PROLÓG s.m. (
Lit.) Actor care recita prologul unei piese de teatru (mai ales în teatrul antic). [< lat.
prologus, cf. fr.
prologue, it.
prologo].
prolog (Dicționar de neologisme, 1986)PROLÓG s.n. 1. Parte a unei piese de teatru antice în care se prezenta subiectul.
2. Parte care servește ca introducere la o piesă de teatru, la un roman etc.; (
p. ext.) introducere, prefață. [Cf. fr.
prologue, it.
prologo, lat.
prologus, gr.
prologos <
pro – înainte,
logos – vorbire].
prolog (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROLÓG1 s. m. (la romani) actor care recita prologul
2(1) unei piese de teatru. (< lat.
prologus, fr.
prologue)
prolog (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROLÓG2 s. n. 1. parte a unei piese de teatru antice în care se expunea subiectul. 2. parte introductivă a unei opere literare, muzicale sau dramatice care prezintă evenimentele ce premerg acțiunea; (p. ext.) introducere, prefață. (< fr.
prologue, lat.
prologus, gr.
prologos)
prolog (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prológ (-oáge), s. n. – Viața sfinților.
Ngr. πρόλογος, în parte prin intermediul
sl. prologŭ. Este dubletul lui
proplog (
pl. -
uri),
s. n. (prefață),
der. prologa, vb. (a scrie un prolog).
prolog (Dicționaru limbii românești, 1939)*prológ n., pl.
oage și
urĭ (vgr.
prólogos, d.
pro, înainte, și
lógos, cuvînt. V.
ana-, cata-, dia-. epi- și
mono-log). Într´o pĭesă muzicală saŭ teatrală, introducere care prepară restu pĭeseĭ:
proloagele luĭ Plaut și Terențiŭ. Într´un romanț, descrierea unor evenimente anterioare evenimentelor care fac parte din opera propriŭ zisă (V.
epilog). – Vechĭ (după vsl.
prologŭ), biografia unuĭ sfînt.
prolog (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prológ1 (actor) (rar)
s. m.,
pl. prológi