pietate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIETÁTE s. f. 1. Evlavie, smerenie, cucernicie.
2. Sentiment de respect profund (amestecat cu iubire sau duioșie) față de cineva sau de ceva. [
Pr.:
pi-e-] – Din
fr. piété, lat. pietas, -atis.pietate (Dicționar de neologisme, 1986)PIETÁTE s.f. 1. Evlavie, smerenie. ♦ Milă. ◊
Munte de pietate = casă de împrumut prin amanet.
2. Devotament. [Pron.
pi-e-. / < fr.
piété, cf. lat.
pietas].
pietate (Marele dicționar de neologisme, 2000)PIETÁTE s. f. 1. evlavie, smerenie; devoțiune. 2. sentiment de respect profund față de cineva sau ceva. (< fr.
piété, lat.
pietas)
pietate (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pietáte s. f. – Milă, evlavie, venerație, devotament.
Lat. pietatem (
sec. XIX). –
Der. impietate, s. f. (lipsă de pietate);
pios, adj., din
fr. pieux; pietos, adj., fără întrebuințare, cuvînt forțat de Odobescu după
it. pietoso.pietate (Dicționaru limbii românești, 1939)*pietáte f. (lat.
pietas, -átis). Evlavie, respect p. religiune, mare ĭubire de părințĭ orĭ p. ceĭ morțĭ.
pietate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pietáte (pi-e-) s. f.,
g.-d. art. pietắțiipietate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pietate f.
1. evlavie;
2. iubire pentru părinții săi:
pietate filială.