pieta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIETÁ s. f. Pictură sau sculptură care o reprezintă pe Madona ținându-și fiul mort pe genunchi sau în brațe. [
Pr.:
pi-e-] – Din
fr.,
it. pietà.pieta (Dicționar de neologisme, 1986)PIETÁ s.n. Reprezentare în artele plastice a Madonei, cu Iisus mort pe genunchi sau în brațe. [Pron.
pi-e-ta. / < it.
pietá].
pieta (Marele dicționar de neologisme, 2000)PIETÁ s. n. statuie, tablou repezentând pe Madona cu Isus mort, coborât de pe cruce. (< it.
pietà)
pieta (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PIETÁ (
cuv. it.)
s. f. Termen preluat și adaptat de creștinism din Antichitatea romană, incluzând în cultul divin și pe acela al milei, al iubirii. În repertoriul catolic a reprezentat o importantă temă iconografică, inspirată din patimile lui Iisus Hristos, ilustrând tema plângerii lui. De obicei, scenele (statuie sau tablou) o reprezintă pe Maica Domnului (singură sau însoțită de alte personaje) ținându-l în brațe pe Iisus mort, coborât de pe cruce. Motiv foarte frecvent în Evul Mediu și Renaștere a constituit tema multor capodopere, din care, dincolo de sentimentul religios, răzbate sentimentul etern uman al mamei îndurerate. Tema apare pentru prima oară în Germania, la începutul
sec. 14; cea mai cunoscută „Pietà” este creația lui Michelangelo de la Catedrala
Sf. Petru din Roma (1499).
pietà (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!piet'à (
it.)
(pie-) s. f.,
pl. pietà