pierzare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIERZÁRE s. f. (
Pop.) Pierzanie. ◊
Loc. vb. A da pierzării = a ucide sau a lăsa să fie ucis. –
V. pierde.pierzare (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pierzáre, pierzări, s.f. (înv. și pop.)
1. moarte (năprasnică, violentă); ucidere în masă, masacru; pieire, pierzanie, piericiune, pierzăciune, pieiște, primejdie de moarte.
2. (la pl.) spânzurătoare.
3. pierdere a vieții veșnice ca urmare a degradării morale.
4. decădere, degradare morală, desfrâu, perdiție, pierzanie.
5. pagubă în vieți sau în bunuri materiale; prăpăd, dezastru.
6. supliciu, chin, tortură, caznă.
7. ruinare, distrugere, nimicire.
8. (reg.; în sintagmă)
marhă de pierzare = vită de pripas.
9. (în loc. adj.)
de pierzare = a) (despre unități de timp) care este risipit în zadar, irosit; b) care este de desconsiderat, de neluat în seamă, de lepădat.
pierzare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pierzáre (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. pierzắriipierzare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pierzare f.
1. pierdere:
nu-i vreme de pierzare; 2. moarte:
fata să se dea pierzării ISP.;
3. execuțiune capitală, supliciu:
s’au dus la locul de pierzare PANN;
4. fig. afurisenie, pierderea sufletului:
pentru aceasta m´am dat în pierzare BOL. [Formă analogică și paralelă cu
pierdere].