nervură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NERVÚRĂ, nervuri, s. f. 1. Fiecare dintre fasciculele conducătoare liberiene lemnoase care străbat limbul frunzelor și prin care circulă sevă.
P. anal. (Rar) Fiecare dintre ramificațiile cele mai subțiri ale rădăcinii unui copac.
2. Fiecare dintre fibrele cornoase, ramificate în formă de rețea, care străbat membrana aripii unor insecte.
3. (La
pl.) Rețea de dungi de altă culoare decât fondul, care dau un aspect marmorat unei suprafețe; (și la
sg.) fiecare dintre dungile care formează această rețea.
4. Proeminență pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unui organ de mașină etc., care servește la mărirea rezistenței sau a rigidității piesei, la mărirea suprafeței de schimb de căldură etc.
5. (
Arhit.) Fiecare dintre mulurile care formează osatura unei bolți (gotice sau romanice); mulură care conturează și decorează muchiile unei bolți, marginile unei nișe etc.
6. Grindă de beton armat turnată o dată cu planșeul și servind la întărirea acestuia.
7. Fiecare dintre piesele așezate pe axa unei aripi de avion pentru a asigura profilul aripii, a împiedica deformarea ei și a mări rezistență scheletului acesteia.
8. (De obicei la
pl.) Cută foarte îngustă, cusută ca garnitură pe un obiect de îmbrăcăminte; cerculeț. – Din
fr. nervure.nervură (Dicționar de neologisme, 1986)NERVÚRĂ s.f. 1. Fiecare dintre vinișoarele de pe suprafața unei frunze prin care circulă seva.
2. Fiecare dintre fibrele cornoase și ramificate care împart aripa unei insecte în mai multe părți, formând o rețea. ♦ Bară metalică sau de lemn care face parte din scheletul unei aripi de avion.
3. Ieșitură pe suprafața unei piese, care îi mărește rezistența. ♦ Grindă de beton armat care se toarnă împreună cu placa planșeului.
4. Mulură decorativă care conturează muchiile unei bolți, marginile unei nișe etc.
5. (
De obicei la pl.) Cută foarte îngustă cusută ca garnitură pe un obiect de îmbrăcăminte. [Pl.
-ri, -re. / < fr.
nervure].
nervură (Marele dicționar de neologisme, 2000)NERVÚRĂ s. f. 1. fascicul libero-lemnos de pe suprafața frunzelor, prin care circulă seva. 2. fiecare dintre fibrele cornoase și ramificate care străbat aripa unor insecte. ◊ bară metalică sau de lemn din scheletul unei aripi de avion. 3. proeminență pe suprafața unei piese, a unui organ de mașină, care îi mărește rezistența. ◊ grindă de beton armat care se toarnă împreună cu placa planșeului. 4. mulură decorativă care conturează muchiile unei bolți, marginile unei nișe etc. 5. (pl.) cută foarte îngustă cusută ca garnitură pe un obiect de îmbrăcăminte. (< fr.
nervure)
nervură (Dicționaru limbii românești, 1939)* nervúră f., pl.
ĭ (fr.
nervure, vfr.
nervelire, d. lat.
*nervatura).
Bot. Vinele uneĭ frunze (v.
frunză).
Zool. Vinele uneĭ aripĭ de insect.
Arh. Ornamente în formă de vine în relief.
nervură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nervúră s. f.,
g.-d. art. nervúrii; pl. nervúrinervură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nervură f.
1. dungile din dosul unei cărți de legat;
2. Arh. ciubuc în relief;
3. Bot. firișoare răsărite pe suprafața frunzelor.