naționalitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NAȚIONALITÁTE, naționalități, s. f. 1. Apartenență a unei persoane la o anumită națiune; cetățenie.
2. Totalitatea însușirilor specifice unei națiuni; caracter național.
3. Apartenență a unei persoane juridice, a unei nave sau aeronave la un anumit stat. [
Pr.:
-ți-o-] – Din
fr. nationalité, germ. Nationalität.naționalitate (Dicționar de neologisme, 1986)NAȚIONALITÁTE s.f. 1. Calitatea unui individ de a aparține unei națiuni. ◊
Naționalitate conlocuitoare = comunitate de oameni cu aceleași caractere naționale, locuind pe teritoriul unui alt stat.
2. Caracterul specific, propriu al unei națiuni. [Pron.
-ți-o-. / cf. fr.
nationalité].
naționalitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)NAȚIONALITÁTE s. f. 1. ansamblul însușirilor proprii unei națiuni. 2. apartenența unui individ la o anumită națiune. ♦ ~ conlocuitoare = comunitate de oameni cu aceeași limbă și origine, locuind ca minoritate pe teritoriul unui alt stat. (< fr.
nationalité, germ.
Nationalität)
naționalitate (Dicționaru limbii românești, 1939)* naționalitáte f. (d.
național). Totalitatea caracterelor care disting o națiune, caracteru național. Supușie, calitatea de a face parte din cetățeniĭ unuĭ stat:
Mulți Jidanĭ n’au nicĭ o naționalitate. Națiune, popor:
naționalitățile din Austro-Ungaria în ainte de 1918.naționalitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)naționalitáte (-ți-o-) s. f.,
g.-d. art. naționalitắții; pl. naționalitắținaționalitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)naționalitate f.
1. ceeace constitue caracterul definitiv al unei națiuni;
2. origina celui ce face parte dintr´o națiune.