ipotenuză - explicat in DEX

ipotenuză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IPOTENÚZĂ, ipotenuze, s. f. Latură care se opune unghiului drept într-un triunghi dreptunghic. – Din fr. hypoténuse.

ipotenuză (Dicționar de neologisme, 1986)
IPOTENÚZĂ s.f. Latura opusă unghiului drept într-un triunghi dreptunghic. [< fr. hipoténuse, cf. gr. hypo – dedesubt, teinein – a întinde].

ipotenuză (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IPOTENÚZĂ s. f. latura opusă unghiului drept într-un triunghi dreptunghic. (< fr. hypoténuse)

ipotenuză (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
IPOTENÚZĂ (‹ fr., lat.; {s} gr. hypo „dedesubt” + teinein „a întinde”) s. f. (MAT.) Latura care se opune unghiului drept într-un triunghi dreptunghic. Este mai mare decât fiecare dintre celelalte două laturi (catete). Pătratul i. este egal cu suma pătratelor catetelor.

ipotenuză (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ipotenúză f., pl. e (lat. hypotenúsa, d. vgr. ῾ypoteinusa, întinsă pe dedesupt [!]. V. tetanos, tind). Geom. Latura opusă unghiuluĭ drept într´un triunghĭ: pătratu ipotenuzeĭ e egal cu suma pătratelor celorlalte doŭă laturĭ.

ipotenuză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ipotenúză s. f., g.-d. art. ipotenúzei; pl. ipotenúze

ipotenuză (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IPOTENÚZĂ, ipotenuze, s. f. Latură care se opune unghiului drept într-un triunghi dreptunghic. — Din fr. hypoténuse.