împăciuitorism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPĂCIUITORÍSM s. n. Atitudine de împăcare, de conciliere a unor divergențe; încercare de aplanare a conflictelor sociale, ideologice etc. ♦
P. gener. Îngăduință exagerată față de greșelile cuiva. [
Pr.:
-ciu-i-] –
Împăciuitor +
suf. -ism.