hor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HOR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă zgomotul produs de cel care sforăie. [
Var.:
horc interj.] – Onomatopee.
hor (Dicționar de neologisme, 1986)HOR s.n. v.
cor.
hor (Dicționaru limbii românești, 1939)1) hor n., pl.
urĭ, V.
cor 2.hor (Dicționaru limbii românești, 1939)2) hor, interj. care arată horăĭala.
hor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hor/hor-hór interj.hor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hor int. imitând sgomotul sforăitului:
noapte bună... fă hor ! hor ! de acu ’nainte AL. [Onomatopee].
hor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hor n. (poetic) cor:
lăcașul cereștilor horuri BOL.
al viselor lin hor BOL. [Gr. mod.].