hop (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HOP interj.,
HOP, hopuri, s. n. I. Interj. 1. Exclamație care însoțește o săritură peste un obstacol,
ridicarea unei greutăți,
căderea,
aruncarea sau
scăparea (din mână) a unui lucru. ◊
Expr. Nu zice hop până n-ai sărit (sau
până nu treci)
șanțul = nu te bucura înainte de a vedea rezultatul, sfârșitul.
2. (Cu valoare verbală; exclamație care sugerează sosirea neașteptată a cuiva) Iată că vine! ♦ Exclamație care sugerează intervenirea neașteptată a unui fapt, a unei întâmplări.
3. Exclamație care exprimă o surpriză (neplăcută).
II. S. n. 1. Ridicătură sau groapă în drum (peste care vehiculele trec zdruncinându-se). ♦
Fig. Dificultate, obstacol, greutate pe care cineva o are de întâmpinat.
2. Săritură, zguduitură a unui vehicul peste un obstacol. [
Var.:
hópa, hópai, hup interj.] – Onomatopee.