fidea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FIDEÁ s. f. Pastă făinoasă (industrială), în formă de fire lungi și subțiri (prezentate mai ales sub formă de gheme). – Din
ngr. fidés.fidea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fideá s. f. – Pastă făinoasă, tăiței.
Ngr. φιδές, care pare
der. din
gr. ὄφις,
ngr. ὀφίδιον „șarpe” (Flechia,
Arch. glott. it., II, 345; Cihac, II, 660; REW 3306; DAR; Gáldi 189); pentru semantism,
cf. it. vermicelli. Din
gr. derivă și
alb. fidhi (după Meyer 100, din
it.),
it. fedellini (după Schiaffini,
Arch. Rom., VIII, 294 și Prati 421,
cf. REW 3306, de la *
fillèli ‹
filo),
genov. fide, sp. fideos (după Corominas, II, 515, din
sp. fidear „a crește”, și acesta din
arab. fâd).
fidea (Dicționaru limbii românești, 1939)fideá f., pl.
ele (cuv. turco-ar. d. ngr.
fidés și
ofidi, care e vgr.
óphis, ophídion, șarpe. D. ar. vine sp.
fideos, fidea). Tăĭețeĭ [!] cilindricĭ care se fac în fabricĭ și se mănîncă ferțĭ [!] în supă ș. a. – În est
fedea.fidea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fideá s. f.,
art. fideáua, g.-d. art. fidéleifidea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fidea f. un fel de cocă, în formă de firișoare lungi și subțiri, ce se pune în supă. [Gr. mod. FIDÈS].