emonctoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EMONCTÓRIU, emonctorii, s. n. Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. – Din
fr. émonctoire.emonctoriu (Dicționar de neologisme, 1986)EMONCTÓRIU s.n. Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. [Pron.
-riu. / < fr.
émonctoire, lat.
emonctorium].
emonctoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)EMONCTÓRIU s. n. organ, deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. (< fr.
émonctoire, lat.
emonctorium)
emonctoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)emonctóriu [
riu pron. riu]
(-monc-to-) s. n.,
art. emonctóriul; pl. emonctórii; art. emonctóriile (-ri-i-)emonctoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EMONCTÓRIU, emonctorii, s. n. Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. — Din
fr. émonctoire.