dizolvare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIZOLVÁRE, dizolvări, s. f. Acțiunea de
a (se) dizolva și rezultatul ei. –
V. dizolva.dizolvare (Dicționar de neologisme, 1986)DIZOLVÁRE s.f. Acțiunea de a (se) dizolva și rezultatul ei; disoluție. ♦ (
Jur.) Încetare a existenței unei organizații ca persoană juridică. [<
dizolva].
dizolvare (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)DIZOLVÁRE (‹
dizolva)
s. f. 1. Proces de dispersare moleculară a unei substanțe solide, lichide sau gazoase în altă substanță (de obicei lichidă) cu formarea unei soluții.
2. (
EC.) Pierderea valabilității autorizației de funcționare a unor corporații la ordinul procuraturii, prin decizia acționarilor sau prin transformare.
3. (
Dr.) Mod tipic de încetare a unei persoane juridice de tip asociativ. Intervine de plin drept atunci când a expirat termenul pentru care persoana juridică a fost constituită, când scopul pentru care a fost constituită este realizat, sau, dimpotrivă, devine imposibil de atins și când numărul membrilor scade sub minimul prevăzut de lege.
dizolvare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dizolváre s. f.,
g.-d. art. dizolvắrii; pl. dizolvắridizolvare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dizolvare f.
1. separarea părților unui corp ce se descompune;
2. separarea persoanelor ce formau o societate, un corp politic.
dizolvare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIZOLVÁRE, dizolvări, s. f. Acțiunea de
a (se) dizolva și rezultatul ei. —
V. dizolva.