chinuitor - explicat in DEX

chinuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHINUITÓR, -OÁRE, chinuitori, -oare, adj. Care chinuiește. [Pr.: -nu-i-] – Chinui + suf. -tor.

chinuitor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CHINUITÓR, -OÁRE, chinuitori, -oare, adj. Care chinuiește. – Din chinui + suf. -(i)tor.

chinuitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
chinuitór, -oáre adj. Care chinuĭește. Penibil.

chinuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
chinuitór (-nu-i-) adj. m., pl. chinuitóri; f. sg. și pl. chinuitoáre

chinuitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
chinuitor a. și m. care chinuiește.

chinuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHINUITÓR, -OÁRE, chinuitori, -oare, adj. Care chinuiește. [Pr.: -nu-i-] — Chinui + suf. -tor.