chinui - explicat in DEX

chinui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHINUÍ, chinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A produce sau a îndura suferințe fizice sau morale intense. ♦ Tranz. A necăji, a plictisi. 2. Refl. A se strădui, a face eforturi pentru a realiza ceva. [Prez. ind. și: chínui] – Chin + suf. -ui.

chinui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CHINUÍ, chinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A supune la suferințe fizice; a tortura. 2. Tranz. și refl. A(-și) pricinui suferințe morale, chinuri sufletești. ♦ Tranz. A necăji, a plictisi. 3. Refl. A se strădui, a face eforturi. [Prez. ind. și: chínui] – Din chin.

chinui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!chinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. chinuiésc/chínui, imperf. 3 sg. chinuiá; conj. prez. 3 să chinuiáscă/să chínuie

chinui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHINUÍ, chinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A produce sau a îndura suferințe fizice sau morale intense. ♦ Tranz. A necăji, a plictisi. 2. Refl. A se strădui, a face eforturi pentru a realiza ceva. [Prez. ind. și: chínui] — Chin + suf. -ui.

chinuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
chinuì v. 1. a tortura; 2. a necăji.