chintă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHÍNTĂ s. f. v. cvintă.chintă (Dicționar de neologisme, 1986)CHÍNTĂ s.f. v.
cvintă.
chintă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)chíntă (chínte), s. f. –
1. Intervalul dintre cinci note muzicale consecutive. –
2. Atac de tuse. –
3. La jocul de cărți, formație de cinci cărți consecutive de aceeași culoare. –
Var. (
înv.)
cvintă. Lat. quinta (
sec. XIX);
fr. quinte. –
Der. chintet, s. n., din
fr. quintette; chintesență (
var. greșită
chintezență),
s. f. din
fr. quintessence, var. datorată tendinței de a pronunța ca
z, s intervocalic din
ss, cf. vitesse ›
viteză.chintă (Marele dicționar de neologisme, 2000)CHÍNTĂ s. f. 1. a cincea poziție de apărare la scrimă. 2. formație de cinci cărți consecutive de aceeași culoare la jocul de cărți. (< fr.
quinte)
chintă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)chintă, chinte s. f. (șc.) nota cinci.
chintă (Dicționaru limbii românești, 1939)*chíntă f., pl.
e (lat.
quintus, quinta, al cincilea, a cincea).
Muz. Interval de cincĭ note consecutive. La jocu de cărțĭ, serie de cincĭ cărțĭ consecutive de aceĭașĭ coloare [!]. La scrimă a cincea pozițiune în gardă.
chintă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chíntă v. cvíntă1chintă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHÍNTĂ s. f. v. cvintă.