bocăneală(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) BOCĂNEÁLĂ,bocăneli, s. f. Bocănit. – Bocăni + suf. -eală.
bocăneală(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) BOCĂNEÁLĂ,bocăneli, s. f. Bocănit. – Din bocăni + suf. -eală.
bocăneală(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) bocăneálă s. f., g.-d. art. bocănélii; pl. bocănéli
bocăneală(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) BOCĂNEÁLĂ,bocăneli, s. f. Bocănit. — Bocăni + suf. -eală.