bocal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOCÁL s. n. v. pocal.bocal (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bocál (bocale), s. n. – Pahar, cupă. –
Var. (
Trans.)
bucal, pocal. Este cuvînt care trebuie să fi intrat în
rom. prin diverse căi,
cf. fr. bocal (din
it. boccale); din
it. provine și
sb. bokal, mag. bokál (Miklosich,
Fremdw., 78),
cf. și
tc. bukal. Var. se explică prin
germ. Pokal.bocal (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOCÁL, bocale, s. n. (
Reg.) Pocal. ♦ Vas de sticlă, borcan. –
Sb. bokal (<
it.).
bocal (Dicționaru limbii românești, 1939)*bocál n., pl.
e (fr.
bocal, borcan, d. it.
boccale, borcan, care vinde d. lat.
bauca, cupă,
báucalis f., vgr.
baukalis, gen.
-idos, și
baukálion, clondir; ngr.
bokáli și
bukáli; germ.
pokal, ung.
bokál, cupă. V.
boclă).
Rar. Cupă, pahar. – Și
pocal.bocal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bocal n. Mold. și Tr. pahar mare. [Serb. BOKAL = it.
bocale].
bocal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOCÁL s. n. v. pocal.