autocritic - explicat in DEX

autocritic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și comportării proprii, care constituie o metodă de bază în acțiunea de îmbunătățire a muncii și de educare comunistă a oamenilor muncii. 2. Adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic(ă) (sensul 1 după rus. samokritika).

autocritic (Dicționar de neologisme, 1986)
AUTOCRÍTIC, -Ă adj. Bazat pe autocritică, pătruns de spiritul autocriticii. [Cf. fr. autocritique].

autocritic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AUTOCRÍTIC, -Ă I. adj. bazat pe autocritică. II. s. f. analiză critică a propriei activități. (< fr. autocritique, după rus. samokritika)

autocritic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -e, adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. – Din auto¹- + critic.

autocritic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*autocrític, -ă adj. (auto- și critic). De autocritică. S. f., pl. ĭ și e. Critică pe care țĭ-o facĭ singur.

autocritic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, adj. 2. Bazat pe autocritică, de autocritică. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + critic.

autocritic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
autocrític (a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocrítici; f. autocrítică, pl. autocrítice

autocritic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și a comportării proprii. 2. Adj. Bazat pe autocritică; de autocritică. [Pr.: a-u-] — Auto¹- + critic (sensul 1 după rus. samokritika).