EMONCTORIU EMONCTORIU, s. n. / emonctoire, s. m. / emunctory. [Lot. emuncliis, de. [a emungere = a trage in afara,] Organ (rinichi, ficat, plaman) sau structura histologica (glanda sudoripara) care permite evacuarea unor substante endogene sau exogene, de regula inutile sau nocive pentm organism.