uium - explicat in DEX

uium (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
UIÚM, uiumuri, s. n. Cantitate procentuală de făină sau de grăunțe reținută la batoză, la moară etc. drept plată în natură pentru măcinat, treierat etc; vamă (1). [Pr.: u-ium] – Din bg. ujem, scr. ujam.

uium (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
uium, uiumuri s. n. mită.

uium (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
uiúm, -uri, (oium), s.n. – Plată (în natură) de făină sau grăunțe, pentru măcinat. – Din srb. ujam (DEX); Din sl. uimati „a reține„, cf. slov., ceh. ujem (Cihac cf. DER).

uium (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
uiúm s. n., pl. uiúmuri

uium (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
uium n. V. oiem.

uium (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
UIÚM, uiumuri, s. n. Cantitate procentuală de făină sau de grăunțe reținută la batoză, la moară etc. drept plată în natură pentru măcinat, treierat etc.; vamă (1). — Din bg. ujem, sb. ujam.

uĭum (Dicționaru limbii românești, 1939)
uĭúm și huĭúm n., pl. urĭ (vsl. *uĭemŭ, d. uimati, a lua, a substrage; nsl. ujém, sîrb. ujam, bg. uem. V. uĭmesc). Jormă, dejmă, ușur, vamă, zecĭuĭală, partea de cereale pe care țăraniĭ o daŭ moraruluĭ îld. banĭ p. măcinat. – Și oĭém (Arg. Dîmb.) și oim (Vl. Ilf.) și oĭúm. V. avaĭet.