rontgen - explicat in DEX

röntgen (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RÖNTGEN¹/ROENTGEN /RÖ'NT-GHEN/ I. s. m. unitate de măsură a dozelor de radiație X, cantitatea de radiații care, în condiții fizice normale, produce, prin ionizarea unui cm³ de aer, o sarcină electrică de un franklin. II. s. n. aparat cu care se produc raze X. (< fr. röntgen)

röntgen (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RÖNTGEN²-/ROENTGEN- RÖ'NT-GHEN-/ elem. „raze X”. (< fr. röentgen)

röntgen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
Röntgen (nume de persoană) (germ.) [ge pron. ghe] (Rönt-gen) s. propriu

röntgen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!röntgen¹ (unitate de măsură) (germ.) [ge pron. ghe] (rönt-) s. m., pl. röntgeni; simb. r

röntgen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!röntgen² (aparat) (germ.) [ge pron. ghe] (rönt-) s. n.

röntgen (Dicționar de neologisme, 1986)
RÖNTGEN- v. roentgen-.

röntgen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RÖNTGEN s. m. Unitate de măsură a dozei radiațiilor X sau Y. ◊ Radiații X sau Y. [Pr.: rönt-ghen. – Var.: róentgen s. m.] – Din germ. Röntgen[strahlen].

röntgen (Dicționar de neologisme, 1986)
RÖNTGEN s.m. v. roentgen.

röntgen (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RÖNTGEN, (1) röntgeni, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a dozei radiațiilor X sau Y. ◊ (Adjectival) Raze rontgen. 2. S. n. Aparat cu care se produc raze X. [Pr.: röntghen. — Var.: róentgen s. m.] — Din germ. Röntgen [strahlen].