ronțăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV.
Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ♦ A roade cu dinții un obiect. –
Ronț +
suf. -ăi.