quolibet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)QUÓLIBET s. n. (
Livr.) Joc de cuvinte răutăcios sau glumeț. [
Pr.:
cvó-] – Din
fr. quolibet.quolibet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 1982)QUÓLIBET s.n.
1. Glumă insipidă, de prost gust; bufonerie vulgară.
2. (Muz.) Compoziție alcătuită din fragmente diferite, pentru a pune în valoare virtuozitatea interpretului ori cu scopul obținerii unui efect comic. [Pr.:
cvó-libet] (din fr.
quolibet) [def.
MDN]
quolibet (Dicționar de neologisme, 1986)QUÓLIBET s.n. Joc de cuvinte răutăcios sau glumeț; glumă. [Pron.
cvo-li-. / < fr.
quolibet, cf. lat.
quod libet – ceea ce place].
quolibet (Marele dicționar de neologisme, 2000)QUÓLIBET [CVO-]
s. n. 1. glumă insipidă, de prost gust; bufonerie vulgară. 2. (muz.) compoziție alcătuită din fragmente diferite, pentru a pune în valoare virtuozitatea interpretului ori cu scopul obținerii unui efect comic. (< fr.
quolibet)
quolibet (Dicționaru limbii românești, 1939)*quolibét n., pl.
e și
urĭ (fr.
quolibet, pron.
kolibè, d. latinu scolastic
quod libet, ceĭa ce-țĭ place). Glumă zgomotoasă și proastă:
quolibeturile plebiĭ.quolibet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)quolibet n. glumă proastă.
quolibet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)QUÓLIBET s. n. (
Livr.) Joc de cuvinte răutăcios sau glumeț. [
Pr.:
cvó-]
— Din
fr. quolibet.