pesimism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PESIMÍSM s. n. Atitudine a omului care privește cu neîncredere viața și pe semenii săi și care consideră că toate situațiile au un deznodământ fatal; concepție filozofică, opusă optimismului, potrivit căreia răul, iluzia, suferința predomina în lume și nu pot fi înlăturate, fiindu-i inerente. ♦ Sentiment de tristețe, de amărăciune și de neliniște; stare sufletească de deprimare. – Din
fr. pessimisme, germ. Pessimismus.pesimism (Dicționar de neologisme, 1986)PESIMÍSM s.n. 1. (Op.
optimism) Predispoziție de a vedea totul într-o lumină sumbră, deprimantă.
2. Trăsătură caracteristică ideologiei claselor pe cale de dispariție, care susține că viața omenească este iremediabil condamnată la suferință și că ea nu merită să fie trăită. [Cf. fr.
pessimisme < lat.
pessimus – superlativ al lui
malus – rău].
pesimism (Marele dicționar de neologisme, 2000)PESIMÍSM s. n. 1. predispoziție de a vedea totul într-o lumină sumbră, deprimantă. 2. concepție filozofică potrivit căreia în lume predomină răul, suferința, absurdul. (< fr.
pessimisme)
pesimism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PESIMÍSM (‹
fr.,
germ. {i}; {s}
lat. pessimus „cel mai rău”)
s. n. 1. Tendință de a vedea mai ales latura nefavorabilă a lucrurilor; neîncredere în viitor; stare de spirit a omului care privește viața, viitorul și pe semenii săi cu neîncredere. ♦ Stare de deprimare, de tristețe și amărăciune.
2. (
FILOZ.) Atitudine opusă
optimismului, și care consideră că nu există nici un temei pentru speranță, iar fericirea se află dincolo de sfera experienței.
P. este reflectat în tradiția orfico-pitagoreică, unde existența pământească era privită ca o perioadă de penitență; în învățăturile unor religii orientale îndeosebi în budism, care susține renunțarea la dorință și retragerea completă din lume; într-o măsură, în creștinism, prin accentuarea păcatului căderii și a osândei veșnice predeterminate; în doctrinele filozofice din Europa
sec. 19, în special la Shopenhauer care afirma că viața este suferință fără sfârșit, la Nietzsche, dar și în
sec. 20, la filozofi care au ca teme centrale moartea, neantul și angoasa (Heidegger, Sartre).
pesimism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pesimísm s. n.pesimism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pesimism n. opiniunea pesimiștilor.