obstrucție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OBSTRÚCȚIE, obstrucții, s. f. 1. (
Med.) Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat în interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afară; ocluzie, obliterare, obliterație. ◊
Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală.
2. Tactică folosită în unele parlamente pentru a împiedica, prin prelungirea artificială a discuțiilor, desfășurarea unei dezbateri, a unei acțiuni, a unui proces sau luarea unei hotărâri;
p. ext. opoziție înverșunată. ♦ Act nereglementar comis în unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce sa o joace. ♦ Acțiune nereglementară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. – Din
fr. obstruction, lat. obstructio.obstrucție (Dicționar de neologisme, 1986)OBSTRÚCȚIE s.f. 1. Astupare, gâtuire a unui canal, a unui vas de sânge, oprind sau împiedicând astfel circulația normală a substanțelor din organism; ocluzie, obliterație.
2. Manevră, uneltire, opunere înverșunată pentru a zădărnici o acțiune (parlamentară).
3. (
Sport) Manevră neregulamentară prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea fără ca el însuși să încerce s-o joace. ♦ Acțiune neregulamentară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. [Gen.
-iei, var.
obstrucțiune s.f. / < fr.
obstruction, cf. rus.
obstrukțiia].
obstrucție (Marele dicționar de neologisme, 2000)OBSTRÚCȚIE s. f. 1. (med.) astupare a unui canal, a unui vas de sânge etc.; ocluzie, obliterație. 2. manevră, uneltire, opunere înverșunată pentru a zădărnici o acțiune (parlamentară). 3. (sport) manevră neregulamentară prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers și să ajungă mingea fără ca el însuși să încerce s-o joace. ◊ acțiune neregulamentară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. (< fr.
obstruction, lat.
obstructio)
obstrucție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)obstrúcție (-ți-e) s. f.,
art. obstrúcția (-ți-a), g.-d. art. obstrúcției; pl. obstrúcții, art. obstrúcțiile (-ți-i-)obstrucție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OBSTRÚCȚIE, obstrucții, s. f. 1. (
Med.) Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat în interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afară; ocluzie, obliterare, obliterație. ◊
Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală.
2. Tactică folosită în unele parlamente pentru a împiedica, prin prelungirea artificială a discuțiilor, desfășurarea unei dezbateri, a unei acțiuni, a unui proces sau luarea unei hotărâri;
p. ext. opoziție înverșunată. ♦ Act nereglementar comis în unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fară ca el însuși să încerce să o joace. ♦ Acțiune nereglementară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. — Din
fr. obstrucion, lat.
obstructio.