obiectiva - explicat in DEX

obiectiva (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver.

obiectiva (Dicționar de neologisme, 1986)
OBIECTIVÁ vb. I. tr. A considera un lucru ca obiectiv, ca existând în afară de conștiința omului și independent de ea. ♦ refl. A deveni obiectiv. [Cf. fr. objectivér].

obiectiva (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză

obiectiva (Marele dicționar de neologisme, 2000)
OBIECTIVÁ vb. I. tr. a transforma ideile, gândirea, aptitudinile în produse cu existență obiectivă, a considera ceva ca obiectiv (I, 1). II. refl. a căpăta caracter obiectiv; a se obiectiviza. (< fr. objectivér)

obiectivà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
obiectivà v. 1. a considera ca obiectiv; 2. a realiza o ideie.

obiectiva (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). — Din fr. objectiver.