inginer - explicat in DEX



inginer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INGINÉR, -Ă, ingineri, -e, s. m. și f. Specialist cu o pregătire tehnică și teoretică obținută într-un institut de învățământ superior, care prestează o activitate tehnică de proiectare, de cercetare, de organizare și de conducere a proceselor tehnologice dintr-o întreprindere; titlu deținut de această persoană. – Din it. ingegnere. Cf. rus. injener, fr. ingénieur, germ. Ingenieur.

inginer (Dicționar de neologisme, 1986)
INGINÉR s.m. Diplomat al unei școli superioare politehnice sau al unui institut cu caracter tehnic care organizează și conduce procesele tehnologice într-o întreprindere. [< fr. ingénieur, it. ingegnere, germ. Ingenieur].

inginer (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INGINÉR, -Ă s. m. f. specialist cu calificare superioară care organizează și conduce procesele tehnologice într-o întreprindere. (< it. ingegnere, fr. ingénieur, germ. Ingenieur)

inginer (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
inginér (inginéri), s. m.1. Specialist cu pregătire tehnică și teoretică în urma absolvirii unei facultăți. It. ingegnero (sec. XIX). – Der. inginereasă, s. f. (nevastă de inginer; femeie inginer); inginerie, s. f.; ingineresc, adj.; inginerește, adv.

inginer (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
inginér, ingineri s. m. (adol., peior.) 1. om care stă cu mâinile la spate și comentează în timp ce alții muncesc. 2. om care se crede interesant și își dă importanță.

inginer (Dicționaru limbii românești, 1939)
*inginér m. (fr. ingénieur, vfr. engeigniere, engeigneor, d. s´ingénier, a te gîndi ca să inventezĭ, d. lat. ingenium, spirit, minte, de unde și fr. engin, spirit de invențiune, mașină; it. ingegnere, ingegnero; engl. engineer; rus. inžinér). Acela care, pin [!] ajutoru matematiciĭ aplicate, dirijează lucrările podurilor, șoselelor, căilor ferate, canalelor, minelor, edificiilor, mașinilor, fortificațiunilor ș. a. Fig. Iron. Inginer de stradă (saŭ și de podurĭ), haĭmana care tot umblă pe stradă (și pe podurĭ) și despre care se zice în rîs că, pin pașiĭ pe care-ĭ tot face, măsoară strada.

inginer (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
inginér s. m., pl. inginéri

inginer (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
inginer m. 1. cel ce inventează mașini, plănuește și dirijează lucrări de artă și de industrie (fortificațiuni, poduri, canale. căi, etc.); 2. în special, cel ce a obținut o diplomă dela școala de poduri și șosele sau dela cea de mine; 3. fam. inginer de poduri, vagabond (= fr. ingénieur).