ijderi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)IJDERÍ, ijderésc, vb. IV. (Înv.)
1. Tranz. A afla, a descoperi.
2. Tranz. A ațâța, a întărâta.
3. Intranz. A izvorî, a proveni, a se trage. [
Var.:
ijdărí vb. IV,
ijdăní vb. IV,
izdărí vb. IV,
izdăní vb. IV,
jidărí vb. IV,
jidărî́ vb. IV,
zădărî́ vb. IV] (din
sl. izdirati; cf. sb. izdirati se na koga = a se purta aspru (cu cineva),
bg. dirjă = a scurma,
zadiram = a enerva; celelalte explicații nu sunt satisfăcătoare:
1. cuv. identic cu
a îndârji (Cihac);
2. din
sl. izgnati = a izgoni,
cf. a izgoni (Tiktin);
3. cf. Scriban, care pleacă de asemenea de la un
sl. izdirati; der. ijderitór adj.,
ijderénie s. f.,
ijderánie s. f.,
ijdăránie s. f.,
izdăritúră s. f.,
zădărâtór adj.,
zădăreálă s. f.)
ijderi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ijderí (ijderésc, – ít), vb. –
1. A afla, a descoperi, a inventa. –
2. A stîrni, a îmboldi, a ațîța. –
3. A se ivi, a proveni, a se naște. –
Var. ijdări, ijdăni, izdări, izdăni, jidări, jidărî, zădărî. Sl. izdirati, cf. sb. izdirati se na koga „a trata pe cineva cu asprime”,
bg. dirjă „a scormoni”,
zadiram „a face să turbeze”. Sînt cuvinte
înv. la toate sensurile și cu toate
var., cu excepția lui
zădărî, cu sensul lui
bg. Explicațiile anterioare nu satisfac cuvîntul identic cu
a îndîrji (Cihac, II, 147); din
sl. izgnati „a expulza”,
cf. izgoni (Tiktin).
Cf. Scriban, care pleacă de la un
sl. izdirati. –
Der. ijderitor, adj. (creator);
ijderenie (
var. ijdăranie, ijderanie),
s. f. (proveniență, origine);
izdăritură, s. f. (proiect; creație);
zădărîtor, adj. (iritant);
zădăreală, s. f. (ațîțare, incitare).
ijderi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ijderí (a ~) (
înv.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ijderésc, imperf. 3
sg. ijdereá; conj. prez. 3
să ijdereáscă; ger. ijderínd