formal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FORMÁL, -Ă, formali, -e, adj. 1. Privitor la formă, care ține de formă, de aparență. ♦ (Adverbial) în aparență.
2. Formulat precis; categoric, expres.
3. Pătruns de formalism; făcut de formă (
7).
4. (Despre unele acte juridice) Care necesită anumite forme pentru a fi socotit legal și valabil. – Din
fr. formel, lat. formalis.formal (Dicționar de neologisme, 1986)FORMÁL, -Ă 1. Făcut din formalism, de formă.
2. Referitor la formă, al formei.
3. Formulat în termeni preciși, categorici. [Cf. it.
formale, fr.
formel, lat.
formalis].
formal (Marele dicționar de neologisme, 2000)FORMÁL, -Ă adj. 1. referitor la formă, care ține de aparență. ◊ (despre logică) care studiază formele logice ca independente de conținutul lor concret determinat. ◊ (despre concepte) care nu are referință externă. ◊ (adv.) în aparență. 2. formulat în termeni preciși, categorici. 3. făcut din formalism, de formă; superficial. 4. (jur.; despre acte) care, pentru a fi valabil, necesită anumite forme. 5. ceremonios, solemn. 6. (inform.) gramatică ~ă = vocabularul și regulile necesare descrierii limbajelor; limbaj ~ = limbaj generat de o gramatică formală. (< fr.
formel, lat.
formalis, engl.
formal)
formal (Dicționaru limbii românești, 1939)*formál, -ă adj. (lat.
formalis). Relativ la formă:
parte formală. În formă, împlinind toate formalitățile, pozitiv, precis:
divorț, refuz formal. Adv. În mod formal:
a refuza formal.formal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)formál adj. m.,
pl. formáli; f. formálă, pl. formáleformal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)formal a.
1. relativ la formă:
parte formală; 2. în formă, preciz:
refuz formal.