arboret (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur.
2. Partea superioară a catargului. – Din
lat. arboretum.arboret (Dicționar de neologisme, 1986)ARBORÉT s.n. 1. Porțiune dintr-o pădure omogenă din punctul de vedere al speciei, al vârstei și al condițiilor de vegetație.
2. s.m. (
Mar.) Partea de sus a unui catarg. [Pl.
-eturi, -ete, (s.m.)
-eți. / < it.
arboretto].
arboret (Marele dicționar de neologisme, 2000)ARBORÉT I.
s. n. teren plantat cu numeroase specii de arbori și arbuști și destinat studiului condițiilor lor de dezvoltare. II. s. m. partea superioară a unui catarg. (< lat., fr.
arboretum)
arboret (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Totalitatea arborilor care cresc pe o anumită suprafață de pădure; suprafața de pădure pe care cresc acești arbori.
2. Partea superioară a catargului. –
Lat. arboretum.arboret (Dicționaru limbii românești, 1939)*1) arborét n., pl.
e (d.
arbore, după it.
albereto, copăcel).
Mar. Vîrfu adăugat al catarguluĭ.
arboret (Dicționaru limbii românești, 1939)*2) arborét n., pl.
urĭ și
e (lat.
arboretum). Mulțime de arborĭ, copăcărie (pădure).
arboret (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)arborét1 (parte a catargului)
s. m./
s. n.,
pl. arboréți/arborétearboret (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!arborét2 (teren cu arbori)
s. n.,
pl. arborétearboret (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur.
2. Partea superioară a catargului. —
Din lat. arboretum.