apoziție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APOZÍȚIE, apoziții, s. f. 1. (
Gram.) Atribut care se află pe același plan cu cuvântul determinat (de obicei în cazul nominativ).
2. (
Med.) Depunere de celuloză în membrana celulei. – Din
fr. apposition, lat. appositio, -onis.apoziție (Dicționar de neologisme, 1986)APOZÍȚIE s.f.
1. Atribut substantival care stă la nominativ, indiferent de cazul în care este substantivul pe care îl determină sau (
rar) care stă în același caz cu acesta.
2. (
Bot.) Creștere în grosime a membranelor celulare prin depunerea succesivă de straturi noi. [Gen.
-iei, var.
apozițiune s.f. / cf. fr.
apposition, lat.
appositio].
apoziție (Marele dicționar de neologisme, 2000)APOZÍȚIE s. f. 1. atribut substantival, pronominal sau numeral, de obicei în cazul nominativ. ◊ orice construcție sintactică de tip apozițional. 2. (biol.) creștere în grosime a membrelor celulare prin depunerea succesivă a straturilor noi. (< fr.
apposition, lat.
appositio)
apoziție (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APOZÍȚIE, apoziții, s. f. Atribut substantival pus în cazul nominativ, indiferent de cazul substantivului determinat, sau, mai rar, în același caz cu substantivul determinat. –
Fr. apposition (
lat. lit. appositio, -onis).
apoziție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)apozíție (-ți-e) s. f.,
art. apozíția (-ți-a), g.-d. art. apozíției; pl. apozíții, art. apozíțiile (-ți-i-)apoziție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APOZÍȚIE, apoziții, s. f. 1. (
Gram.) Atribut, de obicei substantiv, care se află pe același plan cu cuvântul determinat (de obicei în cazul nominativ).
2. (
Med.) Depunere de celuloză în membrana celulei. — Din
fr. apposition, lat. appositio, -onis.