apodictic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (Despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. – Din
fr. apodictique, lat. apodicticus.apodictic (Dicționar de neologisme, 1986)APODÍCTIC, -Ă adj. (
Despre judecăți, raționamente) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene și însușirile lor; care nu permite posibilitatea unei opoziții; indiscutabil. [< fr.
apodictique, lat.
apodicticus, gr.
apodeiktikos – peremptoriu, convingător].
apodictic (Marele dicționar de neologisme, 2000)APODÍCTIC, -Ă adj. (despre judecăți, raționamente) care exprimă raporturi și legături necesare între fenomene. ◊ care nu permite opoziție; indiscutabil. (< fr.
apodictique, lat.
apodicticus)
apodictic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -e, adj. (Despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene și însușirile lor, care exclude posibilitatea unei opoziții; indiscutabil. –
Fr. apodictique (
lat. lit. apodicticus).
apodictic (Dicționaru limbii românești, 1939)*apodíctic, -ă adj. (vgr.
apodeiktikós).
Rar. Demonstrativ, convingător:
adevăr apodictic. Adv. În mod demonstrativ.
apodictic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)apodíctic adj. m.,
pl. apodíctici; f. apodíctică, pl. apodícticeapodictic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)apodictic a. necesar, care nu poate fi altfel:
ton apodictic.apodictic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APODÍCTIC, -Ă, apodictici, -ce, adj. (
Log.; despre judecăți, demonstrații etc.) Care exprimă raporturi și legături necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opoziții. — Din
fr. apodictique, lat. apodicticus.