NORMAL NORMAL, adj. / normal, -ale, -aux, adj. / normal. [Lot. norma = mrmd, ri.gu.ldi ie.ge, modei.} 1) Semnificatie genera-la: care este sau care se produce, se Intampla In mod obisnuit, potrivit cu natura lucrurilor, firesc, natural. 2) In medi-cina: care este sanatos din punct de vedere fizic si psihic. In realitate, n., termen fundamental pentru medic (deoarece bolile reprezinta, In general, consecinta unor abateri de la n.), este dificil de definit. Se pot observa trei tendinte: a) N. este recunoscut prin opozifie cu anormalul dupa cum sanatatea este definita In raport cu boala. Este n. sau sanatos un organ, in functie de prezenta sau absenta unui proces patologic. Rezulta ca anormal ar trebui asimilat cu patologic si, deci, cu boala. In realitate, un purtator al unei anomalii fizice nu este obligatoriu un bolnav. Ex.: un miop nu este n., dar nu este un bolnav, un varsInic prezinta deficiente senzoriale Inscrise in evolutia normala a vietii, dar poate fi sanatos. b) Un om n., definit In raport cu un prototip ideal, care sa nu prezinte nici o abcitere de la normele structurale, functionale si psiho-logice nu a fost identificat. In cazul starii psihice, frontierele absolute intre mental n. si anormal sunt imposibil de delimi-tat. c) 0 alta conceptie: pragul care separa n. de anormal ar putea fi definit pr'in rationament statistic. SubiectuI n. este eel situat aproape de media aritmetica a unui lot de subiecti la nivelul caruia s-a studiat, respectand rigorile statisticii, o ca-racteristica fizica, fiziologica sau patologica. Anormal este subiectui la care o caracteristica proprie se abate de la medie. De regula, aprecierea n. se efectueaza pe baza abaterii standard (v. anomalie), Totodata, exista variatii ale normelor conform carora se stabileste n., In functie de epoca, tara, varsta si chiar in raport cu fiecare individ.