teorie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TEORÍE, teorii, s. f. 1. Formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește reflectarea realității.
2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu și explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ◊
Loc. adv. În teorie = în mod abstract, speculativ.
3. (În sintagme)
Teoria informației = teorie matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale posibilităților de păstrare și de transmitere a informațiilor etc.
Teoria literaturii = ramură a științei literaturii care studiază trăsaturile generale ale creației literare, curentele și metodele artistice etc.
Teoria relativității = teorie a relațiilor dintre spațiu, timp și mișcare a materiei, în care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enunțate într-o formă valabilă atât pentru viteze relative mici ale corpurilor, cât și pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii.
4. Partea teoretică a instrucției militare. [
Pr.:
te-o-] – Din
fr. théorie, lat. theoria.teorie (Dicționar de neologisme, 1986)TEORÍE s.f. 1. Reflectare sistematizată, generalizată a unui ansamblu de cunoștințe și de idei, privind unele domenii ale realității obiective sau ale conștiinței sociale.
2. Ansamblu de principii care servesc ca îndrumător în practică; ansamblu de cunoștințe, de idei, de ipoteze care dau explicația unor fenomene etc. ♦
Teorie a literaturii = ramură a științei literaturii care studiază trăsăturile generale ale creației literare, definește genurile și speciile, curentele și metodele artistice, elementele și particularitățile stilului, noțiunile de versificație etc. [Pron.
te-o-, gen.
-iei. / cf. fr.
théorie, lat., gr.
theoria].
teorie (Marele dicționar de neologisme, 2000)TEORÍE s. f. 1. ansamblu de ipoteze, legi și concepte organizate într-un sistem logic care descriu și explică un domeniu al realității obiective sau al conștiinței sociale. 2. ansamblu de principii care servesc ca îndrumător în practică. ♦ ă literaturii = ramură a științei literaturii care studiază trăsăturile generale ale creației literare, definește genurile și speciile, curentele și metodele artistice, elementele și particularitățile stilului, noțiunile de versificație etc. ◊ lecție de instruire militară. 3. cunoaștere speculativă, ideală, independentă de aplicații. (< fr.
théorie, lat., gr.
theoria, germ.
Theorie)
teorie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)teoríe (-íi), s. f. – Sistem, doctrină.
Gr. θεωρία (
sec. XVIII,
cf. Gáldi 260) și modern din
fr. théorie. Der. teoremă, s. f., din
fr. théorème; teoretic, adj., după
germ. theoretisch; teoreticon, s. n. (manual de muzică religioasă), din
gr. θεωρετιϰόν;
teoretician, s. m., după
fr. théoricien.teorie (Dicționaru limbii românești, 1939)1) *teoríe f. (vgr.
theoria, contemplare, teorie, studiŭ, d.
theoréo, contemplez). Știința principiilor, a regulelor (deosebită de
practică):
teoria și practica uneĭ arte, uneĭ științe. Opiniune sistematizată:
teoriĭ politice. Explicațiunea științifică a unor fapte:
teoria atomică, teoria magnetizmuluĭ [!].
teorie (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *teoríe f. (vgr.
theoria, d.
theós, zeŭ, și
óra, grijă). Deputațiune solemnă trimeasă de orașele greceștĭ la sărbătorile zeilor, la marile jocurĭ, la un oracul ș. a.
teorie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)teoríe (te-o-) s. f.,
art. teoría, g.-d. art. teoríei; pl. teoríi, art. teoríileteorie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)teorie f.
1. cunoștința principiilor, în afară de practică;
2. totalitatea științifică ce rezultă dintr’o serie de legi, la cari s’adaogă fapte de observațiune:
teoria magnetismului; 3. toate principiile proprii unei arte;
4. opiniuni sistematizate:
teorii politice; 5. principiile manevrelor militare:
soldatul învață teoria.teorie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)teorie f. deputațiune solemnă ce Atenienii trimiteau pe tot anul la Delphi spre a oferi sacrificii.
teorie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TEORÍE, teorii, s. f. 1. Răspuns sau soluție la o chestiune filosofică sau științifică, bazată pe dovezi și coordonată sistematic cu alte răspunsuri într-un întreg doctrinar; interpretare bine întemeiată a dovezilor.
2. Oricare dintre încercările de a explica același set de fapte sau aceeași problemă. ◊
Loc. adv. În teorie = în mod abstract, speculativ.
3. (În sintagme)
Teoria informației = teorie matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale posibilităților de păstrare și de transmitere a informațiilor etc.
Teoria literaturii = ramură a științei literaturii care studiază trăsăturile generale ale creației literare, curentele și metodele artistice etc.
Teoria relativității = teorie a relațiilor dintre spațiu, timp și mișcarea materiei, în care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enunțate într-o formă valabilă atât pentru viteze relative mici ale corpurilor, cât și pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii.
4. Partea teoretică a instrucției militare. [
Pr.:
te-o-] — Din
fr. théorie, lat. theoria.