tabără (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÁBĂRĂ, tabere, s. f. 1. Loc (întărit) unde staționează trupele un timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren cu efective de mari unități; tabie (
2). ♦ Popas; etapă.
2. Așezare vremelnică în corturi. ♦ Așezare (în aer liber) pentru adăpostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflați la odihnă sau a sportivilor în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament.
3. Grup de care în mers sau în popas; convoi.
4. (
Înv.) Oaste;
p. ext. mulțime, gloată.
5. Grup de oameni opus altui grup; grupare, asociație care luptă pentru o anumită cauză. – Din
sl. taborŭ.