stâng (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre părți sau organe ale corpului) Așezat în partea corpului în care se află inima. ♦ (Substantivat)
a) (La
m. sg. art.) Piciorul stâng (
1).
b) (La
f. sg. art.) Mâna stângă (
1).
2. Care se află de partea sau în direcția mâinii stângi (
1) (când cineva stă cu fața în direcția în care este orientat un lucru sau o ființă). ♦ (Substantivat,
f. sg. art.) Partea sau direcția stângă. (
2). ◊
Expr. A ține stânga = a merge pe partea stângă a unui drum. (
Fam.)
A trage (sau
a da, a face) la stânga = a fura.
3. Care reprezintă gruparea radicală a unui partid, a unei adunări, a unei organizații politice; care se alătură unei astfel de grupări. ♦ (Substantivat,
f. art.) Aripa radicală a unui partid, a unei școli filozofice etc. ◊
Loc. adj. De stânga = partizan al unei politici radicale. –
Lat. *stancus (= stanticus) „obosit”.