spargere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPÁRGERE, spargeri, s. f. Acțiunea de
a (se) sparge și rezultatul ei; spart. ♦ Furt prin efracție. –
V. sparge.spargere (Dicționar de argou al limbii române, 2007)SPARGERE călcare, gaură, gioleală, intervenție, lovitură, paradeală, phira imos, trăsnaie, trosneală.
spargere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spárgere s. f.,
g.-d. art. spárgerii; pl. spárgerispargere (Dicționaru limbii românești, 1939)spárgere f. Acțiunea de a sparge. Efracțiune, forțarea uneĭ lăzĭ ș. a.:
furt pin spargere.spargere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spargere f.
1. acțiunea de a (se) sparge;
2. rezultatul ei, efracțiune:
furt prin spargere.spargere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPARGÉRE, spargeri, s. f. Acțiunea de
a (se) sparge și rezultatul ei; spart. ♦ Furt prin efracție. —
V. sparge.