sparge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPÁRGE, sparg, vb. III.
1. Tranz. și
refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊
Expr. (
Refl.)
A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦
Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦
Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți.
2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru, pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦
Intranz. și
refl. (Despre abcese) A se deschide.
3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊
Expr. A sparge norma = a depăși norma.
A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦
Tranz. și
refl. (
Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊
Expr. (
Tranz.)
Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic.
4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare;
p. ext. a jefui, a prăda.
5. Tranz. A împinge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios;
p. ext. a ucide. ♦
Refl. (
Fam.) A muri. ♦
Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera.
6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦
Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊
Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva.
7. Tranz. Fig. (
Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [
Perf. s. spărsei, part. spart] –
Lat. spargere.sparge (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)spárge (-g, -rt), vb. –
1. A Împrăștia, a risipi, a dispersa. –
2. A dizolva, a lichida. –
3. A rupe, a distruge o armată. –
4. A deschide, a face o deschizătură. –
5. A rupe, a frînge, a face bucăți. –
6. A desființa, a distruge, a sfîșia. –
7. A încălca, a viola, a nu respecta. –
8. A se deschide, a plesni un abces. –
9. (
Refl.) A se izbi, a se deslănțui. –
Mr. (a)spargu, (a)șparșu, (a)spardzire, megl. sparg(iri), istr. spǫrg, spǫrt. Lat. spargĕre (Cihac, I, 259; Șeineanu,
Semasiol., 162; Pușcariu 1614; REW 8120),
cf. it. spargere, prov. esparzer, cat.,
port. espargir, sp. esparcir. –
Der. spărgăcios, adj. (fragil, casant);
spărgător, adj. (care sparge;
s. m., hoț prin efracție;
s. n., instrument de spart);
spărgălui, vb. refl. (
Olt., a se împrăștia, a se risipi);
spargere, s. f. (acțiunea de a sparge sau de a rupe; furt prin efracție);
spărtură, s. f. (ruptură, crăpătură; fragment, bucată;
înv., împunsătură, gaură).
sparge (Dicționar de argou al limbii române, 2007)sparge, sparg I. v. t. 1. a bate rău de tot.
2. a cheltui mult, a risipi (
o sumă mare de bani).
3. a dezvirgina, a deflora.
II. v. r. (pol.) a mărturisi.
sparge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spárge (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. sparg, 1
pl. spárgem, 2
pl. spárgeți, perf. s. 1
sg. spărséi, 1
pl. spárserăm; part. spartsparge (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sparge v. (
activ)
1. a risipi o adunare, o armată:
când era să se spargă nunta ISP.
un soare splendid ce sparge deșii nori AL.;
2. Mold. fr. a sfășia (de haine sau Încălțăminte):
are mândra nouă ii, trei sunt rupte, patru sparte POP.
sărmani în haine sparte prin cari intră gerul AL.
opinca-i era spartă AL.;
3. a sfărâma, a face bucăți:
a sparge ghiață, a sparge nuci; 4. fig. a risipi, a ruina:
Dumnezeu nu sparge două case PANN. ║ (
neutru) a coace și a se deschide:
buboiul a spart. ║ (
reciproc)
1. a se risipi:
norii se spărseră; 2. a se sfârși:
s’a spart târgul, nunta; 3. a se rupe în bucăți;
geamul s’a spart. [ Vechiu-rom.
sparge, a risipi («sparse împărățiea», Moxa) = lat. SPARGERE, a împrăștia: s’a restrâns, în limba modernă literară, la noțiunea de a fărâma, vorbind de obiecte mai ales fragile].
sparge (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPÁRGE, sparg, vb. III.
1. Tranz. și
refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊
Expr. (
Refl.)
A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦
Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦
Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți.
2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦
Intranz. și
refl. (Despre abcese) A se deschide.
3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊
Expr. A sparge norma = a depăși norma.
A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦
Tranz. și
refl. (
Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊
Expr. (
Tranz.)
Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic.
4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare;
p. ext. a jefui, a prăda.
5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios;
p. ext. a ucide. ♦
Refl. (
Fam.) A muri. ♦
Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera.
6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦
Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊
Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva.
7. Tranz. Fig. (
înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [
Perf. s. spărsei, part. spart] —
Lat. spargere.