scrib (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Funcționar inferior având atribuții de contabil și de copist.
2. Persoană care redacta sau copia acte.
3. Scriitor sau gazetar fără valoare, de obicei aservit unui partid politic.
4. Cărturar la vechii evrei care tălmăcea cărțile lui Moise și interpreta poporului normele juridice. – Din
fr. scribe, lat. scriba.scrib (Dicționar de neologisme, 1986)SCRIB s.m. 1. Copist și alcătuitor de acte la diferite popoare. ♦ Cărturar, jurist, învățat care tălmăcea poporului normele de drept (la vechii evrei).
2. (
Peior.) Scriitor, gazetar lipsit de valoare, de personalitate. [Cf. fr.
scribe, lat.
scriba <
scribere – a scrie].
scrib (Marele dicționar de neologisme, 2000)SCRIB s. m. 1. copist și alcătuitor de acte la diferite popoare. ◊ (la vechii evrei) cărturar, jurist, învățat care tălmăcea poporului normele de drept. 2. (peior.) scriitor, gazetar lipsit de valoare. (< fr.
scribe, lat.
scriba)
scrib (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scrib s. m.,
pl. scribiscrib (Dicționaru limbii românești, 1939)* scrib m. (fr.
scribe, d. lat.
scriba, scriitor, copist).
Iron. Scriitoraș mercenar pe la jurnale. La vechiĭ Evreĭ, cărturar știutor de legĭ.
scrib (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scrib m.
1. cărturar (în sfânta Scriptură);
2. fig. copist, scriitor (cu o nuanță peiorativă).
scrib (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Funcționar inferior având atribuții de contabil și de copist.
2. Persoană care redacta sau copia acte.
3. Scriitor sau gazetar fără valoare, de obicei aservit unui partid politic.
4. Cărturar la vechii evrei care tălmăcea cărțile lui Moise și interpreta poporului nomele juridice. — Din
fr. scribe, lat. scriba.