nesăbuință(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) NESĂBUÍNȚĂ,nesăbuințe, s. f. (Rar) Nesăbuire. – Nesăbuit + suf. -ință.
nesăbuință(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) nesăbuínță s. f., g.-d. art. nesăbuínței; pl. nesăbuínțe
nesăbuință(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) nesăbuință f. faptă nesăbuită.