insignă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INSÍGNĂ, insigne, s. f. Mic obiect, de diverse forme, purtat pe piept sau la șapcă, la bască etc. și care indică, prin imagini simbolice sau indicații grafice, apartenența cuiva la o organizație, la un club etc. – Din
fr. insigne, lat. insigne.insignă (Dicționar de neologisme, 1986)INSÍGNĂ s.f. Obiect mic, cu o imagine-simbol imprimată sau gravată pe el, care arată că cel care îl poartă este membrul unei asociații, al unei organizații etc. [< fr.
insigne].
insignă (Marele dicționar de neologisme, 2000)INSÍGNĂ s. f. obiect mic, cu o imagine-simbol imprimată sau gravată pe el, care arată apartenența la o asociație, organizație. (< fr., lat.
insigne)
insignă (Dicționaru limbii românești, 1939)insígnă f., pl.
e (fr.
enseigne și infl. de lat.
signum, semn). Semn, atribut, marcă distinctivă, emblemă:
sceptru și coroana-s insignele regalități. – Rar
insemn, pl.
e.insignă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)insígnă s. f.,
g.-d. art. insígnei; pl. insígne