ecuator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ECUATÓR s. n. 1. (
Geogr.) Cerc imaginar pe suprafața Pământului, rezultat din intersecția cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, împărțindu-l în două emisfere și reprezentând cercul de referință al latitudinii terestre;
p. ext. zona care se întinde până la câteva grade latitudine nordică și sudică de acest cerc; zonă ecuatorială.
2. Cercul mare al unei sfere, obținut prin intersecția acesteia cu un plan perpendicular pe o axă a sferei. ◊
Ecuator ceresc = cercul mare al sferei cerești, situat într-un plan perpendicular pe linia polilor Pământului. [
Pr.:
-cu-a-] – Din
fr. équateur, lat. aequator.ecuator (Dicționar de neologisme, 1986)ECUATÓR s.n. 1. Cerc imaginar al cărui plan este perpendicular pe axa polilor tereștri și ale cărui puncte sunt egal depărtate de aceștia. ◊
Ecuator ceresc = cercul mare al sferei cerești în al cărui plan se află ecuatorul pământesc.
2. Cercul mare rezultat din intersectarea planului ecuatorului terestru cu sfera cerească. [Pron.
-cu-a-, scris și
equator, pl. (rar)
-oare, var.
ecvator s.n. / < fr.
équateur, it.
equatore, cf. lat.
aequare – a face să fie egal].
ecuator (Marele dicționar de neologisme, 2000)ECUATÓR s. n. 1. cerc mare, imaginar, pe suprafața Pământului, al cărui plan este perpendicular pe axa polilor și ale cărui puncte sunt egal depărtate de aceștia. ♦ ~ ceresc = cercul mare al sferei cerești în al cărui plan se află ecuatorul terestru. 2. (mat.) unul dintre cercurile mari ale unei sfere. 3. linie imaginară care înconjură echidistant de poli o formație anatomică mai mult sau mai puțin sferică. (< fr.
équateur, lat.
aequator)
ecŭator (Dicționaru limbii românești, 1939)*ecŭatór n., pl.
oare (lat.
aequátor, -tóris, care egalează). Mare cerc imaginar care împarte pămîntu drept în doŭă și ale căruĭ puncte-s toate egal depărtate de amîndoĭ poliĭ.
Ecŭator magnetic, linie trasă pe pămînt în toate punctele în care inclinațiunea busoleĭ e nulă. – Fals
ecv-.ecuator (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ECUATÓR (‹
fr.,
lat. m.)
s. m. E. terestru = linie imaginară pe suprafața Pământului, rezultată din intersecția cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor. Reprezintă cercul de referință al latitudinii geografice, împărțind globul terestru în două emisfere: nordică (boreală) și sudică (australă). Lungimea
e.t. este de 40075,7 km. ◊
E. termic = linie sinuoasă care unește punctele de pe glob cu cea mai mare temperatură medie anuală și care nu coincide peste tot cu
e. terestru. În general, este situat la
c. 10º
lat. N, trecând prin deșerturile Sahara și Thar, California ș.a. ◊
E. ceresc = cerc de pe sfera cerească obținut prin intersecția acesteia cu planul
e. terestru. ◊
E. magnetic = linie imaginară sinuoasă care unește punctele de pe globul terestru cu înclinația magnetică zero, situată în vecinătatea
e. terestru.
ecuator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ecuatór (-cu-a-) s. n.ecuator (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ecuator n. mare cerc imaginar care împarte pământul în două și ale cărui toate punctele s´află la egală distanță de cei doi poli.
ecuator (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ECUATÓR s. n. 1. (
Geogr.) Linie imaginară rezultată din intersecția suprafeței Pământului cu planul care trece prin centrul lui, perpendicular pe axa polilor, împărțind globul terestru în două emisfere.
2. Cercul mare al unei sfere, obținut prin intersecția acesteia cu un plan perpendicular pe o axă a sferei. ◊
Ecuator ceresc = cerc de pe sfera cerească, obținut prin intersecția acesteia cu planul ecuatorial terestru. [
Pr.:
-cu-a-] — Din
fr. équateur, lat. aequator.