cumul - explicat in DEX

cumul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÚMUL, cumuluri, s. n. Deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții (remunerate) în același timp. [Acc. și: cumúl] – Din fr. cumul.

cumul (Dicționar de neologisme, 1986)
CÚMUL s.n. Deținerea mai multor funcții, atribuții etc. de către o singură persoană. [< fr. cumul, cf. lat. cumulus – grămadă].

cumul (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CÚMUL s. n. 1. deținere a mai multor funcții, atribuții etc. de către o singură persoană. 2. (gram.) deținere a mai multor valori sau funcții de către un cuvânt, o expresie. (< fr. cumul, lat. cumulus)

cumul (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cúmul n., pl. e (lat. cúmulus, grămadă; fr. cumul, subst. verbal d. cumuler, a cumula). Acțiunea de a cumula (de a avea maĭ mult de o funcțiune, de a fi comis maĭ multe delicte): legea cumululuĭ. – Fals cumúl.

cumul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cúmul s. n., pl. cúmuluri

cumul (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cumul n. fapta de a ocupa mai multe funcțiuni, de a lua mai multe lefuri: legea cumulului.

cumul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CÚMUL, cumuluri, s. n. Deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții (remunerate) în același timp. [Acc. și: cumúl] — Din fr. cumul.