cumnățel(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CUMNĂȚÉL,cumnăței, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui cumnat. – Cumnat + suf. -el.
cumnățel(Dicționaru limbii românești, 1939) cumnățél, -ícă s., pl. eĭ, ele. Dim. d. cumnat.
cumnățel(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) cumnățél (fam.) s. m., pl. cumnățéi, art. cumnățéii
cumnățel(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CUMNĂȚÉL,cumnăței, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui cumnat. — Cumnat + suf. -el.