cumnat - explicat in DEX

cumnat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CUMNÁT, -Ă, cumnați, -te, s. m. și f. Fratele sau sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. ♦ (La pl.) Persoane (femei sau bărbați) înrudite în acest fel. – Lat. cognatus.

cumnat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cumnát (cumnáți), s. m. – Fratele unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. – Mr., megl. cumnat, istr. cumnǫt. Lat. cognatus (Diez, I, 132; Pușcariu 422; Candrea-Dens., 438; REW 3755; DAR); cf. alb. kunat (Meyer 214), it. cognato (v. sard. cumnadu), prov. cunhat, cat. cunyat, sp. cuñado, port. cunhado. – Der. cumnată, s. f. (sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț); (în)cumnăți, vb. (a deveni cumnați); cumnăție, s. f. (gradul de rudenie între cumnați); cumnățesc, adj. (de cumnați); cumnățește, adv. (precum cumnații). Din rom. provin bg. kumnatul (Capidan, Raporturile, 231), rut. kumnat (Miklosich, Etym. Wb., 147; Candrea, Elemente, 407; Berneker 644).

cumnat (Dicționaru limbii românești, 1939)
cumnát, -ă s. (lat. cognatus, cognat, d. con-, împreună, și gnatus, natus, născut; it. cognato, pv. cunhat, sp. cuñado, pg. cunhado; alb. kunát. D. rom. vine rut. kumnát. V. nat). Fratele orĭ sora soțuluĭ orĭ soțiiĭ. V. tătăișă.

cumnat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cumnát s. m., pl. cumnáți

cumnat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cumnat m. bărbatul surorii. [Lat. COGNATUS].

cumnat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CUMNÁT, -Ă, cumnați, -te, s. m. și f. Fratele sau sora unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. ♦ (La pl.) Persoane (femei sau bărbați) înrudite în acest fel. — Lat. cognatus.